Nu Sorine, nu ne mai putem aduna…Ne-au împrăştiat de tot…Teroarea psihică e la ea acasă în amar-ţărişoara noastră…Teama – în primul rând pentru pierderea unui loc de muncă ( mă rog… ) – ne-a înrobit pe toţi…Şicanele, ameninţările, mai mult sau mai puţin voalate, ne dezvoltă nepermis de mult  acel simţ al autoconservării…La naiba! Cine ştie până când…Oricum, eu m-am cam săturat de starea de…mămăligos. Parcă-parcă îmi vine să explodez, dar mă gândesc că explodez singur şi n-am făcut nimic…Nădăjduiesc însă că va veni ziua în care voi avea ocazia să-mi exprim „presiunea” împreună cu toţi cei care vor ieşi din latenţă în ziua comasatelor.  Până atunci, într-o expectativă fortuită,  nu văd cum am putea să ne adunăm, pentru că – aşa cum spui şi tu – „…mă uit neputincios la felul în care Raed Arafat este dat la o parte… „. Să spun…”degeaba„?!?

L-am cunoscut şi eu pe medicul, omul Raed Arafat. Am cunoscut mai mulţi oameni ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din Tg.-Mureş. Din fericire, nu în situaţii limită ci cu ocazia unor cursuri de prim-ajutor pe care le-am urmat la renumita „baracă„. Un adevărat furnicar, organizat, cu oameni adevăraţi, dedicaţi, entuziaşti, competenţi, amabili şi voluntari, în opinia unora – teribilişti!!!. Se întâmpla prin 1998…Dar pe aceiaşi oameni i-am întâlnit la „baracă” şi prin 2010 când, purtat de nevoia de a efectua o analiză urgentă şi vitală pentru copila mea (pe  atunci în vârstă de 7 ani), suspectată de o afecţiune cardiologică, am apelat la bunăvoinţa medicilor şi asistentelor SMURD Tg.-Mureş pentru efectuarea acelei analize. Deşi pentru SMURD nu reprezenta o urgenţă, mi-au înţeles necazul şi disperarea de părinte ( la nici un spital de stat sau privat din Tg.-Mureş nu am reuşit să facem acea analiză – peste tot ni s-a spus că acel „ceva” care trebuie, se găseşte doar la Bucureşti şi rezultatele vor veni după circa 7 zile – ori eu nu puteam să aştept atât de mult din moment ce cu câteva seri înainte apelasem la serviciul de urgenţă deoarece fătuca acuza dureri în zona inimii, iar la spitalul local o găsiseră cu aritmii severe şi tensiune arterială enormă: 180/110 !!! ) şi au acceptat să ne ajute. De ce oare?!? Pentru vreo chitanţă, pentru ceva „venituri suplimentare” ?!? Nu! Pentru că în acest serviciu muncesc nişte OAMENI CU ATITUDINE! Am putut citi pe chipurile lor oboseala, îngrijorarea, preocuparea pentru toţi pacienţii – indiferent de condiţia socială, de naţionalitate, religie, apartenenţă politică (!), chiar dacă arătau a boschetari răpuşi de „diverse” sau eleganţi ajunşi la ananghie – dar zâmbetul, amabilitatea, vorba calmă, liniştitoare şi deopotrivă fermă le aveau asupra lor!

Va urma!

PS: Eu n-am fost aşa de darnic cu SMURD şi n-am „dat” 2% din salar ci doar 2% din IMPOZITUL pe salariu!

Multumesc pentru vizita:↓