Ziceam eu că dacă o săptămână se sfârşeşte prost, următoarea va începe şi mai prost…Şi mai ziceam că dacă a început prost, se poate sfărşi mai puţin prost. Şi am avut dreptate, cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine: s-a terminat chiar bine! Şi ce m-am gândit eu, ca să complic şi mai mult lucrurile ( :) ): măi, dacă s-a terminat bine, de ce săptămâna asta n-ar începe şi mai bine?!? Şi bine a început! Chiar foarte bine:

Boc a făcut poc!
 Încă un punct! Nu mai stiu cât e scorul, dar mă gândesc că următorul meci e cel mai greu…Ehei, dar nici n-a făcut bine „poc!”, că s-au şi găsit unii să-i plângă de milă…că ce se alege de el,că ce va face, ce va drege ( sau strica ). Ştie mama minunii ce va face – şi nici nu mă doare capul, dar po(u)licalificarea îşi va spune cuvântul! Ia să vedem, ce ar putea să facă în continuare domnul profesor de drept:

  • cosaş – toate şansele că doar e „primul mic cosaş al ţării”, dar e o slujbă sezonieră…
  • electrician – cică ar fi ţinut sub tensiune vreo 20 de milioane de oameni, fără vreo siguranţă…da, dar cred că el era doar nulul, faza fiind altul…
  • cascador de ocazie – mai ţineţi minte saltul în direct la emisiunea lui Gheorghe?…dar nu, Gheorghe nu mai face emisiunea…
  • gurist la nunţi – cu „Puşca şi curaua lată, ce premier am fost odată…”…
  • dansator – l-aţi văzut săltând în paşi de „Pinguinul” şi „Meneaito”! :)
  • dirijor – ce tare era în faţa fanfarei germane sosită la Cluj, pe când era miluţ primar…
Întrebarea care mă „bântuie” acu’ e…da’ Predoiu când se predă?

big hug vouă: Petre,  Pato, Adela, Ciupanezul, Luna pătrată, Teo, Aurora, Călin, ‘mnealui…şi tuturor celor care mai treceţi pe aici!

Până data viitoare, v-am zâmbit!
Imaginea din postare a fost preluata  de aici.

Multumesc pentru vizita:↓