S-a apropiat timid de mine, ţinând mâna dreaptă uşor ridicată…” Uite, ai aici cheiţa! Foloseşte-o, aşa cum ţi-ai dorit! Nu uita însă: ai dreptul doar o singură dată în viaţă! O singură dată în viaţă! ” .
Îmi simţeam inima bătând de parcă dorea să mă părăsească, să scape de nebun…O umezeală glaciară mi-a străbătut şira spinării…Cum? M-ai auzit? M-ai ascultat? Cum pot să-ţi mulţumesc Ţie, Doamne?…
„Nu e nevoie să-mi mulţumeşti! Ţi-am oferit cheiţa, dovedeşte că n-am greşit!”.
Tremurând, palid, cu fruntea rece, apuc cheiţa…E fierbinte…Abia o pot ţine în mână…Cu privirea împăienjenită, caut orologiul. Ochii sufletului l-au zărit: e acolo, în colţ…aşteaptă doar să-l ating cu cheiţa…Ochii minţii – ticăloşii – refuză să îl perceapă ca pe ceva material… Şi totuşi, mă îndrept hotărât spre Timp, convins fiind că nu am altă şansă…
Tot cerul se prăbuşeşte peste mine în clipa în care – încercând să introduc cheiţa în locaşul potrivit, aud vocea, romanţată parcă, în spatele meu:
„Şi…zici că vrei cu adevărat să dai Timpul inapoi?!? Crezi că asta te-ar ajuta în vreun fel?!? Să spunem că pe tine te-ar satisface pentru o perioadă, dar la ceilalţi te-ai gândit?!? Dacă nu îşi doresc asta?!? Înţelege, nu sunt absurd, dar tu te gândeşti că eşti egoist?!?  Spune-mi totuşi, pentru ce această arzătoare dorinţă a ta?”
…Am picat în genunchi: O, Doamne! Cum să mă consider egoist dacă vreau să dau timpul înapoi doar pentru a fi mai bun, mai cumpătat, mai înţelept, mai sincer, mai înţelegător, mai prietenos, mai harnic, mai iubitor?!? Cum aş fi eu oare, egoist, dacă îmi doresc să îndrept unele rele şi să mă devin un fiu, un frate, un nepot, un iubit, un sot, un parinte, un prieten, un coleg…aşa cum fiecare mamă/tată, soră/frate, bunic/bunică, iubită, soţie, copil/copilă, prieten, coleg şi-ar dori să aibă?!?
„Aaaa, păi stai puţin! Tu vrei să te mai naşti odată?!? Aşa ceva nu se poate! Ai schimba destinele a prea multor semeni de-ai tăi…Hai, că pentru două-trei zile, o săptămână să zicem, te-aş fi putut ajuta…dar aşa…” . Şi dispare cu tot cu cheiţă, cu tot cu orologiu…Mă prăbuşesc fără suflare…Totul s-a sfârşit…
În timpanele-mi amorţite în răsună un cântec. E soneria telefonului – pe post de orologiu deşteptător, ca în fiecare dimineaţă:

Dacă tu…ai avea şansa să foloseşti cheiţa, ce anume ai vrea să schimbi din viaţa ta?!? Sau poate eşti fericitul care nu regreţi nimic, care n-ai întâlnit în viaţa ta vreo răscruce?

 

Multumesc pentru vizita:↓